Ce îți este menit, nu te va ocoli (II)

Ce îți este menit, nu te va ocoli (II)

Incertitudinea poate fi înspăimântătoare și întrebările din cap nu își găsesc răspunsurile imediat. Dar când credem că există o putere mai mare decât noi și când avem încredere în acea putere, vom găsi în noi voința de a merge înainte.

Pentru că ceea ce este important pentru viața noastră își va găsi mereu drumul către noi. Ceea ce este pierdut, se va întoarce dacă așa este menit să se întâmple. Iar atunci când se va întoarce, se va prezenta precum o surpriză mai spectaculoasă decât orice ne-am imaginat vreodată. Va fi un substitut pentru ceea ce am pierdut.

Trebuie doar să continuăm să credem că vor veni lucruri bune. Nu trebuie să ne luptăm. Nu trebuie să ne grăbim. Nu trebuie să trăim într-un loc constant de stres sau anxietate. Nu trebuie să ne facem griji. Nu trebuie să ne gândim prea mult. Nu trebuie să ne petrecem ziua nefericiți, căutând ce este în neregulă cu noi și gândindu-ne de ce dorințele noastre nu au fost îndeplinite. Trebuie doar să avem încredere în drumul nostru, să dăm spațiu și timp vieții să se desfășoare. Însă cel mai important: să credem.

Oare de ce ne dorim să treacă cât mai repede momentul prezent, sperând la ceva mai bun? Neatenția noastră creează angoasă și dezamăgire, pentru că suntem siguri că atunci când vom obține ceea ce ne dorim, vom fi fericiți. Cu toate acestea, atunci când un vis se împlinește, există o altă dorință care așteaptă să-i ia locul.

Suntem mereu în goana de a dori mai mult, deoarece asta este natura noastră umană: să căutăm ceea ce lipsește din viața noastră. Problema este că devenim fixați să dorim și să dorim, în loc să apreciem ceea ce avem în fața noastră. De aici pornește ciclul suferinței.

Dacă găsim în noi abilitatea de a fi recunoscători pentru momentul prezent, ceea ce este menit să fie – își va găsi drumul în viața noastră, fără efort. A accepta acest moment ”acum” înseamnă a conștientiza că circumstanțele tale prezente sunt rezultatul gândurilor și acțiunilor din trecut.

Nu îți sugerez să îți abandonezi dorințele, ci mai degrabă să le privești într-o lumină nouă.

Ai observat că atunci când visezi la ceva, rareori se întâmplă așa cum ai plănuit să se întâmple? Cu toate acestea, în momentul în care te predai și ai încredere, își face loc în viața ta lucrul dorit cu foarte puține griji legate de înfăptuirea lui.

Majoritatea fricilor provin din ideea eronată că viața trebuie să se dezvolte într-un anumit mod. Iar atunci când nu se materializează, experimentăm dezamăgire. Viața nu este sursa nefericirii tale, pentru că realitatea se schimbă constant. Când condițiile exterioare nu urmează scenariul pe care ți l-ai imaginat, ești nemulțumit.

Cum ar fi să reinterpretezi evenimentele neplăcute din viața ta? Să-l privești pe fiecare în parte dintr-o perspectivă diferită. O perspectivă care să-ți arate lecțiile și învățăturile de care ai avut parte. Să-ți privești viața din unghiul omului înțelept și puternic și nu din perspectiva victimei. Să înțelegi că fiecare eveniment are potențialul de a te învăța ceva.

Indiferent dacă ești determinist, fatalist sau crezi în liberul arbitru, există o ordine inerentă a vieții lipsită de controlul tău. Viața se poate schimba într-o clipă, așa că prețuiește mai mult ceea ce ai.

Totodată, ceea ce este menit să fie te invită să renunți la lupta mentală care se opune curgerii naturale a vieții.

Știu că s-ar putea să îți fie greu să înțelegi motivul atunci când ești blocat în condiții neplăcute. Cu toate acestea, viața continuă indiferent de rezistența ta la ea. Prin disponibilitatea ta de a-ți îmbrățișa condițiile actuale, oricât de dureroase ar fi ele, ești de acord să fii un co-creator al experienței vieții tale.

Privind în urmă, fără îndoială te-ai confruntat cu eșecuri. Insă, ți-ai găsit drumul printre ele. Ai dezvoltat curaj și hotărâre interioară care ți-au întărit caracterul. Schimbarea majoră este adesea inițiată de haos și dezordine, care dă naștere la ceva minunat.

Totul se întâmplă cu un motiv, chiar dacă este posibil să nu fii la curent cu motivele schimbării ce a survenit. Până când nu se formează întreaga imagine, nu ai cum să înțelegi scopul din spatele suferinței apărute. Ai încredere în inteligența aceea mult mai mare decât tine, care ghidează fiecare fațetă a vieții tale și a miliardelor de oameni de pe această planetă.

Astfel, cum să permiți destinului să-și găsească drumul în viața ta fără a dispera? Ai încredere că viața îți va susține nevoile și va continua să o facă atâta timp cât îți vei menține credința vie și nezbuciumată. S-ar putea să nu se desfășoare așa cum îți imaginezi, dar ea se va întâmpla, fii fără grijă.

Ai încredere în limbajul inimii tale și bucură-te de drumul tău prin această viață.

Așadar, atunci când apare o ”defecțiune” care nu se potrivește cu imaginea ta mentală, privește situația din perspectiva inimii tale și ia în considerare lecția oferită de acea experiență. Lasă-ți intuiția să-ți dicteze următorii pași.

Universul se exprimă prin tine, deoarece nu poate percepe spațiul material fără un utilizator. Tu ești utilizatorul și experimentatorul. Viața se exprimă prin tine. Profită de acest statut și fii un jucător veritabil și merituos.

Tot ce trebuie să facem este să încercăm să fim cea mai bună versiune a noastră. Să ne dăm silința să ne îmbunătățim gândirea în fiecare zi. Apoi, trebuie doar să avem răbdare și să avem încredere în proces. Pentru că universul are întotdeauna cea mai bună cale prin care să găsim ceea ce este cel mai bine pentru noi.

Așa că, încetează să mai irosești momentul actual, sperând la ceva mai bun și fii prezent și atent la împrejurimile tale. La urma urmei, ceea ce trebuie să fie va găsi întotdeauna o cale de intrare în viața ta, indiferent dacă ești de acord sau nu cu asta.

Lasă un comentariu