Trăim vremuri în care stresul este pretutindeni, în care obligațiile și lucrurile ce trebuie făcute ne dictează viața. Încă de când ne trezim, ne activăm precum niște roboți. Programul principal după care ne trăim viețile este unul de supraviețuire. Suntem mereu în viteză, mereu pe fugă, mereu grăbiți, mereu presați de timp.

Omenirea a ajuns într-un punct în care bucuria, calmul sau relaxarea sunt considerate ca aparținând sferei răsfățului. Pentru a-ți da voie să te bucuri de viață, de natură, de libertate trebuie mai întâi să îți îndeplinești toate obligațiile ce le ai ca și “sclav al societății”.

De aceea, am uitat să mai respirăm normal. În cea mai mare parte a timpului respirăm sacadat, de parcă nu merităm să ne oxigenăm total. Nici măcar când dormim nu ne putem relaxa. Mereu suntem crispați și încordați.

Mulți dintre noi, categorisim relaxarea și recrearea ca fiind niște mofturi. Sau mai rău, că niște calități ale unor leneși. Ne biciuim singuri și ne condamnăm la o viață în care să trăim mereu contractați și inundați de gânduri presante.

Pentru mine, momentul în care mi-am conștientizat modul haotic de respirație, a reprezentat un prim pas către eliberarea din cușcă. Am realizat că indiferent de momentul zilei, sau de momentul săptămânii, că eram la muncă sau în weekend, aveam un ritm foarte accelerat de respirație. De parcă nu aveam timp să inspir suficient sau răbdare să expir total.

Lăsasem stresul să-mi acapareze întreaga viață, modul de gândire, alegerile și deciziile, pacea interioară, visurile și încrederea în sine. Eram mereu grăbită, mereu încruntată, mereu irascibilă, mereu nemulțumită. Până și timpul liber ajunsesem să-l controlez și să-i impun reguli și limite de relaxare. Somnul nu era deloc odihnitor și mă simțeam precum un bolnav lipsit de energie ce este obligat să își îndeplinească îndatoririle.

Așasar, am început să fiu conștientă de felul în care respir și să-mi dau voie să mă relaxez fără să mă gândesc la lista de obligații, să rezist tentației de a mă uita la ceas tot timpul. Însă în momentul în care treceam involuntar pe modul automat, mă trezeam din nou respirând sacadat în timp ce mintea era bombardată de liste, presiuni și de larma stresului.

Astfel, am acordat din ce în ce mai multă atenție conștientizării felului în care îmi trăiam viață. Și încet, încet am ajuns să-mi prioritizez ce anume lăsam să-mi influențeze gândirea și viața. Calitatea vieții a ajuns să fie cel mai important punct în lista mea de treburi zilnice. Când simt că o iau iar în jos către agitație, încerc să mă ancorez în prezent și să joc rolul de observator. Și cel mai important: îmi permit să respir adânc.

Așa că, dragule cititorule, te invit să îți analizezi felul în care respiri, felul în care îți decurge ziua și să observi de ce calitate a vieții dispui. Îți permiți să te relaxezi, să te bucuri? Îți ești prieten sau călău? Ce ritm al respirației ai? Și dacă realizezi existența anumitor capcane ce te împiedică să te bucuri de viață, te sfătuiesc să începi prin a reînvața să respiri.

• Arhivă