Nu este niciodată prea târziu să te schimbi

Nu este niciodată prea târziu să te schimbi

Mulți prea mulți dintre noi ne declarăm învinși în fața celor mai arzătoare dorințe. Uneori chiar înainte să îndrăznim să le materializăm.

Ne-am lăsat convinși că viața trebuie să fie grea, o luptă continuă și nesatisfăcătoare. Ni s-a atribuit rolul de victimă și noi l-am acceptat fără a ne îndoi de ceea ce ni se cere.

Nu este niciodată prea târziu să te schimbi, să începi ceva nou, să faci ceva important sufletului tău, să fii fericit, să alegi să-ți vezi visul cu ochii.

Este timpul să ne conștientizăm statutul de oameni liberi, să ni-l declarăm și să ni-l cerem înapoi.

A sosit vremea să ne dăm seama de puterea ce zace în noi. A sosit vremea să încetăm să ne mai mințim și să ne mai amăgim. A sosit vremea să trăim și să încetăm să mai considerăm viața doar o luptă pentru supraviețuire.

Nu este niciodată prea târziu să schimbi regulile jocului, să modifici scenariul. Nu este niciodată prea târziu să realizezi că tu eşti cel care își creează destinul. Tu eşti cel care poate aduce modificări la cursul vieții tale.

Totul stă în alegerile făcute de tine, de deciziile tale și de intenția ta. Conștientizează-ți puterea și drepturile. Scoate-ți capul din nisip și asumă-ți viața.

Nu te mai lăsa condus și influențat. Nu te mai considera slab și fără putere. Nu mai accepta să fii tratat ca o slugă, ca o marionetă.

Dă-ți voie să faci alegeri îndrăznețe. Dă-ţi voie să iei decizii în acord cu autenticitatea ta. Dă-ţi voie să fii liber. Dă-ţi voie să trăieşti. Dă-ţi voie să gândeşti fără a te lăsa influențat de societate.

Permite-ți să te îndoieşti de tot ce ai fost învățat. Permite-ți să gândeşti cu propriul cap.

Nu mai tolera nedreptățile ce ți se întâmplă. Nu mai tolera lucruri și situații ce nu îți ajută la nimic altceva, decât irosire de energie și libertate.

Îndrăznește să ai încredere în tine. Îndrăznește să visezi. Îndrăznește să faci planuri noi. Îndrăznește să faci primul pas. Îndrăznește să parcurgi drumul spre un nou început.

Îngăduie liniștii să te elibereze, îngăduie fericirii să te cuprindă, îngăduie imaginației să-ți arate miile de căi deschise ce stau în fața ta, gata de a fi descoperite.

Dacă toate aceste îndemnuri te sperie, te voi întreba: De ce îți este frică? De ce ideea de asumare a propriei vieți te paralizează?

O posibilă cauză ar fi că ai trăit mult prea mult timp cu  aceste convingeri, sau că poate niciodată nu ți-a trecut prin cap să acționezi diferit.

Însă, eu cred că eşti capabil să realizezi orice îți dorești, că eşti capabil să îți modifici felul de a trăi oricum năzuieşti.

Iar dacă dorința de schimbare există, dar îți lipsește curajul să înfăptuieşti schimbarea, vreau să te asigur: Nu este niciodată prea târziu să te schimbi! Poți să o faci și vei reuși! Ai încredere în tine și nu te lăsa oprit de nimeni și nimic în drumul spre materializarea visului tău!

Lasă un comentariu