Când eşti mic ești învățat să mergi, să mănânci, să te îmbraci, deci să te descurci singur. Dacă cazi, ești încurajat să te ridici. Nimeni nu te demoralizează, toată lumea te ajută și te felicită pentru fiecare reușită. Nu există nimeni care să se îndoiască de abilitățile tale, au încredere în tine că vei reuși.
Însă, lucrurile se schimbă când ajungi la maturitate. Când eşti adult ești descurajat dacă vrei să-ţi îndeplinești un vis. Cu cât este mai ieşită din comun ideea ta, cu atât ești mai criticat și mai luat în râs. Pentru fiecare eșec ești sfătuit să renunți la visul tău, iar dacă nu o faci ești acuzat de rebeliune.
În schimb, eşti îndrumat către respectarea șabloanelor societății: să fii o persoană comună ce are un job corporatist cu un salariu suficient, să nu fii prea pretențios în alegerea partenerului de viață, să te căsătorești ca să nu cumva să ajungi “singur și trist”, să faci copii pentru ca la bătrânețe “să aibă cine să îți aducă un pahar cu apă”, să te dai peste cap și să te stresezi pentru a câștiga destui bani pentru a întregi nevoia de consumerism.
Apoi, să fii muncitor și să fii supus în fața șefului tău pentru a te asigura că îți păstrezi locul de muncă, să îți plătești taxele și impozitele în care îți cedezi benevol jumătate din câștiguri pentru a fi considerat un cetățean exemplar. În cele din urmă, după 40-50 de ani de muncă, ajungi la pensie când te vei descurca cu o sumă modică pentru a supraviețui și pentru a reuși să mai trăiești 15-20 de ani în cazul cel mai bun.
Societatea formează indivizi docili și terni. Ți se inoculează să urmezi regulile colective fără să te abați de la ele, dacă nu vrei să apară consecințe. Ți se spală creierul cu ajutorul fricii pentru a fi ușor de condus și de manipulat. Dacă cumva ai idei contradictorii și diferite față de majoritatea, eşti considerat un ciudat în cel mai bun caz, sau un exemplu negativ și distructiv în cel mai rău caz.
Din fericire, din ce în ce mai mulți oameni refuză să se complacă și să ducă o viață banală. Ei sunt considerați “nebunii” societății care îndrăznesc să viseze, ba mai mult să își îndeplinească visurile. Acești oameni, în ciuda temerilor, se îmbarcă, de cele mai multe ori singuri, în corăbii improvizate către teritorii necunoscute. Pentru acești oameni, ideea de “a trăi exemplar” le provoacă neastâmpăr și decid să profite la maxim de tot ce are viața mai frumos de oferit.
De aceea, nu este recomandat să îți divulgi planurile altora. Pentru că trăim într-o lume care descurajează visarea, libertatea, autenticitatea. Într-o lume în care fricile și temerile cântăresc mai mult în fața aspirațiilor și dorințelor.
Nu te teme de propria imaginație și de visurile tale. Ascultă-ți inima și instinctul – sunt cele mai bune instrumente de care dispui. Refuză să trăiești cum “trebuie”. Ai curaj și ai încredere în tine și în visurile tale “nebune”. La sfârșitul vieții tale, în loc să îți numeri regretele, îți vei recapitula nenumăratele momente în care ai fost un creator perfect conștient de dreptul tău de a fi liber și fericit.
Slove de lumină 