Majoritatea dintre noi experimentăm perioade de întuneric sufletesc și ne întrebăm dacă o să mai simțim vreodată lumina blândă a armoniei interioare. În tumultul beznei apare teama de a nu a mai experimenta vreodată căldura eliberatoare a sentimentului de “acasă”.

Când ne găsim pierduți într-un coșmar ce pare să fie înghiţit de negură, stările de amorțeală și lipsă de speranță pot pune stăpânire pe noi temporar. În astfel de momente suntem forțați să dăm piept cu tenebrele și cu coșmarurile noastre cele mai temute. Și apoi înțelegem că experiența de a ne înfrunta abisul este ceea ce ne încurajează să ne descoperim lumina și autenticitatea ce ne face unici și liberi.

De aceea, a trece prin momente de deznădejde totală este ceea ce ne aduce în cele din urmă în prezența unei clarități veridice și însuflețitoare. Întunericul activează în noi instinctul de supraviețuire al spiritului care obligă la limpezirea tuturor iluziilor ce ne-au dictat viața până atunci.

Este un adevăr universal faptul că în viață lumina nu poate exista fără întuneric, iar întunericul nu poate exista fără lumină. Cele două se întrepătrund și formează frumoasa experiență a vieții. Călătoria între aceste 2 stări face posibilă conștientizarea autencităţii individuale. După un du-te-vino între cele 2 extreme, în cele din urmă, îți realizezi puterea interioară și are loc trezirea ta ca suflet.

Întoarcerea de la întuneric la lumină îți oferă darul recunoștinței. Atunci când ai rătăcit prin întuneric destul timp, recuperarea luminii se simte ca o alinare mult amânată. În acest punct înveți să apreciezi cu adevărat importanţa luminii și a seninătății.

Totodată, o altă conștientizare este cea a puterii de alegere. Ești liber să îți alegi și să îți asumi libertatea. Astfel, devii stăpân pe viața ta și începi să trăiești cu adevărat. Fiecare nouă zi reprezintă o nouă șansă de a explora lumina și întreaga ei paletă de culori.

Trecerea prin jungla întunericului și evadarea din ea, lasă amprente pe tine. Ele pot părea ca niște cicatrici din exterior, dar tu știi că ele sunt de fapt dovezi ale înțelepciunii noi descoperite. Ele constituie diplome ale inițierii în diverse cursuri ale vieții.

Se poate spune că, atunci când te pierzi într-un hău și când te simți abandonat și trădat, ești cumva forțat să te regăsești pe tine. E un proces care are loc în singurătate și în dezolare. În tot acel pustiu ești forțat să te vezi, să te asculți, să te simți și să te conștientizezi. În alte cuvinte, are loc o prăbușire din ego în sulfet. Iar la finalul torturii, a mistuirii și a strivirii, are loc renașterea.

Așadar, dacă ești cumva cineva care încă se luptă să redescopere lumina, află că acea strălucire se află în tine, iar tu ești singurul ce o poate făuri. Învață să te accepți și să te iubești și dă-ți timp și încredere. În cele din urmă vei resimți lumina și iubirea. Ba mai mult, va fi mult mai radiantă și mai cuprinzătoare decât orice ai simțit până acum.

• Arhivă