La debutul ei, durerea, poate părea ca o piedică în calea unei vieţi împlinite. Ea se instalează ca un parazit şi pare să ne invadeze viaţa infectându-ne sănătatea mintală şi fizică. Netratată, poate duce la complicaţii pe termen lung, precum lipsa de echilibru emoţional, afecţiuni ale bune dispoziţiei, neîncredere într-un viitor promiţător şi poate chiar provoca o deficienţă a motivaţiei pentru lucrurile simple ale vieţii.

Aşadar, cum transformăm durerea din impediment în catalizator?

În primul rând, trebuie studiat tipul durerii. În ce stadiu se află aceasta? În cel incipient, unde totul este încă crud şi crunt? Sau, poate că deja a avut loc conştientizarea şocului? Posibil, să ne aflăm în faza în care am procesat durerea şi învăţăm să ne acomodăm cu noua situaţie. Ori parcurgem etapa în care dorim să ducem transformarea la capăt.

În această ultimă etapă putem schimba rostul durerii şi anume: din barieră în declanşator. Totul porneşte cu hotărârea fermă de a nu ne mai lăsa doborâţi sau întârziaţi de ea. Decidem, în schimb, să ne-o prefacem din duşman în camarad în drumul spre un nou început.

Prin schimbarea perspectivei în privinţa suferinţei, putem să învăţăm din greşeli şi să ne perfecţionăm aptitudinile şi să evoluăm pe scara emoţională. Astfel, din călirea prin durere putem să descoperim noi niveluri de curaj şi de putere interioară. Ne putem dezvolta abilitatea de rezistenţă în faţa fricii şi a îndoielii.

Cel mai adesea, alegerea din acest punct este luată cu mult mai multă uşurinţă. Pentru că realizăm că am supravieţuit unei mari pierderi şi încă avem puterea şi speranţa de a ne transforma viaţa şi modul de gândire. Interdicţia de “Stop joc!” a fost ridicată şi avem şansa să ne regrupăm şi să apelăm la o nouă strategie.

Astfel, se dă startul reinventării personale. De această dată, preferăm să acţionăm în acord cu autenticitatea personală. Avem deja o idee a adevărului în care alegem să ne exprimăm şi să ne învăluim de acum înainte.

Aşadar, când schimbăm unghiul din care privim durerea, descoperim o altă faţă a ei şi anume aceea de scriitor a unor noi scenarii. Pentru a începe un nou capitol este necesar să lăsăm în urmă trecutul, să acceptăm anumite înfrângeri şi să schimbăm tactica.

Concluzia ne este dezvăluită şi descoperim că afirmaţia “Totul are un scop!” este o lecţie valoroasă ce ne va fi de mare ajutor de acum înainte.

Practic, trecem de la lumină la întuneric, şi înapoi la lumină. Însă, cea din urmă lumină este una creată de noi. O lumină mult mai trainică şi mai rezistentă. Poate că nu are strălucirea celei originale, dar aceasta din urmă se deosebeşte prin tăciuni mult mai viabili şi mult mai greu de stins de vânt sau ploaie. Ei pot fumega uneori, însă mereu te poţi baza pe ei pentru aprinderea sfeşnicului ce oferă ghidaj spre eliberarea din beznă.

• Arhivă