Cu toţii avem momente când vieţile noastre suferă transformări. Lucrurile se schimbă, suntem obligaţi să ieşim din zona noastră de confort, să acceptăm pierderi, să luăm decizii dificile ce ne vor impacta existenţa. De multe ori, când se întâmplă asta, se simte de parcă participăm la un sfârşit, la o încheiere, la un final a ceva.

În astfel de clipe ne vine greu să credem că noi lucruri ne aşteaptă. Când se închide o uşă, o alta se deschide. Aşa că nu este necesar să zăbovim prea mult în faţa uşii ce abia s-a închis, ci să păşim către noua uşă ce ne aşteaptă deschisă.

Anumite finaluri sunt mai uşoare, în timp ce altele necesită mai mult timp de adaptare. Însă, foarte rar, apar genul de sfârşituri care sunt cu adevărat monumentale şi greu de acceptat.

Şi am o teorie în privinţa intensităţii acestor tipuri de încheieri. Cu cât suntem mai zdruncinaţi de un eveniment, cu atât schimbarea va fi mai impresionantă şi cu atât mai mult ne va obliga să pornim pe noi culmi de autocunoaştere şi transformare interioară.

Într-un fel, apar dileme în ceea ce priveşte viitorul: ne declarăm învinşi şi rămânem blocaţi în întuneric, sau în ciuda îndoielilor, fricilor şi neîncrederii păşim către o nouă etapă? Pentru că la nivel spirirual resimţim aceste zguduituri nu doar ca nişte încheieri, ci şi ca pe nişte începuturi a ceva extraordinar ce ne vor schimba şi ne vor modela în persoane cu totul diferite. Şi de aici apare şi teama de necunoscut ce poate pune stăpânire pe noi.

Când eşti pus în faţa unei astfel de decizii te poţi simţi dezorientat. O dată trebuie să accepţi o pierdere, iar pe de altă parte trebuie să suporţi o schimbare colosală în viaţa ta, în fiinţa ta, în planurile tale, în visurile tale. E dificil şi greu de manevrat, dar nu imposibil.

Totul se simte de parcă ai fost deviat de la drumul tău şi eşti obligat să parcurgi o traiectorie necunoscută. Te simţi deconcertat, confuz şi îţi vine greu să accepţi tranziţia. De multe ori tindem să facem orice pentru a ne întoarce pe drumul iniţial. Tot încercăm să virăm, să dăm în marşarier, dar toate aceste străduinţe ne fac doar să ne simţim şi mai pierduţi.

 Gama de sentimente ce pune stăpânire pe noi în timp ce suntem forţaţi să ne obişnuim cu noua realitate, poate conţine: negare, disperare, confuzie, furie, tristeţe, pierdere a speranţei, izolare, neîncredere, anxietate, vinovăţie. Un cocktail molotov ce ne transformă în realitate cele mai oribile coşmaruri.

Apoi, după ce reuşim să ajungem pe partea cealaltă a râului vom experimenta: eliberare, curaj şi încredere, fericire, armonie, pace, visuri noi şi măreţe, entuziasm, regăsire. Şi realizăm că acel sfârşit a însemnat un nou început. Că în ciuda întunericului resimţit, acum suntem capabili să experimentăm noi culmi de lumină.

Aşa că da, când te simţi de parcă totul se sfârşeşte este pentru că chiar aşa este. Dar, totodată, semnifică şi un nou început, o noua şansă să fii autentic şi să devii cea mai bună variantă a ta. Drumul este greu, anevoios şi uneori pare că durează o veşnicie, dar odată parcurs vei dobândi o lumină ce va ajunge să facă parte din tine pe vecie. Şocul resimţit este direct proporţional cu surpriza ce-ţi va transforma viaţa.

• Arhivă