De cele mai multe ori, când suntem pe cale să ne punem în aplicare visurile, intervine frica de succes şi nu teama de reuşită. Căci reuşita este precursoarea succesului. Una e să visezi cu ochii deschişi la “cum ar fi dacă” şi alta e să ne facem un plan şi să mergem înainte. Ne este frică de cum ne vom descurca dacă ne-am transforma dorinţele în realitate. Acolo se află curajul adevărat. Să-ţi depăşeşti frica de succes şi să înaintezi cu toată încrederea.

La începutul călătoriei mele mi-am analizat în detaliu toate temerile, fricile şi anxietăţile. Dorinţa exista, dar aveam nevoie de motivaţie pentru a putea înainta. Ce mă oprea? De unde venea tot zbuciumul meu sufletesc ce nu lăsa lumina să se răspândească?

Ulterior, am realizat că la radacină se afla o convingere veche care îmi şoptea că “nu sunt destul de bună”. Acest gând avea menirea să distrugă orice vis chiar înainte de a lua naştere.

Apoi exista concepţia conform căreia “nu merit”. Dacă cumva convingerea “nu sunt destul de bună” nu-şi atingea obiectivul, “nu merit” era gata să stopeze cu certitudine orice drum spre visul sau dorinţa avută.

Concomitent apăreau şi “dovezile trecutului” care aveau o pledoarie foarte bună în a mă declara învinsă. Toate dăţile în care reuşeam parţial să-mi ignor fricile şi apucam să construiesc un plan şi chiar să şi acţionez în direcţia dorită, flash-urile eşecurilor din trecut îmi furau din motivaţie şi în cele din urmă aruncam în foc orice progres obţinut.

Aşadar, cea mai bună soluţie era să-mi schimb modul de a gândi şi apoi urma să duc schimbarea până la modul de acţionare şi de a fi. Dar, mai întâi, era nevoie să transform toate aceste negativisme ce mă înlănţuiseră.

Am lucrat mult cu mine şi încă este o parte importantă în planul meu zilnic: modific în mod conştient şi hotărât vechile preconcepţii – “Sunt destul de bună pentru a pune în aplicare tot ce îmi doresc” , “Merit să duc viaţa ce o visez”, “Trecutul nu se mai aplică în prezent, căci persoana dinainte nu mai există”.

În acest proces am apelat la iertarea propriei persoane şi a tuturor, la încetarea derulării evenimentelor ce m-au marcat, la consolidarea încrederii în mine şi în Dumnezeu şi nu în cele din urmă la permiterea intrării luminii şi ajutorului în viaţa mea. Cu ajutorul acestor instrumente am observat cum anxietatea s-a risipit, iar frica şi temerile au piedut din intensitate.

Şi uite aşa, m-am eliberat şi acum mă axez în a pune în aplicare planul meu spre o viaţă nouă. Recunosc, este mult mai uşor fără toate obstacolele din trecut. Uneori în mod inconştient mai apare câte o urmă de îndoială ce vrea să mă ispitească. Dar, în loc să mă las vrăjită şi adormită, mă resetez şi o alung. De cele mai multe ori, se instalează ordinea uşor şi rapid, alteori îmi dă de furcă. Însă mereu eu sunt cea care câştigă.

Revenind la frica de succes şi la teama de reuşită, abia de curând am realizat importanţa acestora în amplitudinea schimbării. Aceştia sunt cei 2 mari piloni ce susţin această schimbare: reuşita şi succesul. Reuşita reprezintă înfăptuirea şi întruparea unui vis, pe când succesul are legatură cu continuitatea reuşitei. Succesul reprezintă ceea ce urmează după ce ai reuşit. Poţi reuşi dar la fel de uşor poţi şi pierde reuşita. Întocmirea unei dorinţe contează prea puţin dacă aceasta nu are şi continuitate.

Astfel, este nevoie să realizezi că viaţa se schimbă şi pentru siguranţa ta este bine sa înţelegi că te schimbi şi tu odată cu ea. Lasă trecutul şi tot ce este legat de el în spate şi păşeşte cu încredere în faţă. Este nevoie de adaptare continuă şi încredere.

• Arhivă