Vine un moment în viaţa fiecăruia când apare oportunitatea de a face o schimbare majoră. De cele mai multe ori această nevoie de schimbare este precedată de un eveniment stresant, anxios sau dureros. Transformarea ce urmează să aibă loc poate fi conştientă sau nu, dar în orice caz ea va avea loc.

Consider că deşi poţi avea mentori sau persoane care să te ajute în drumul tău spre schimbare, cea mai mare parte a acestui proces o presupune “munca” ta cu tine însăţi. Tu eşti subiectul schimbării, iar viaţa ta este cea care suferă transformări. Şi de aici şi titlul acestui articol: “Călătorie de-o persoană”.

În cazul meu, schimbarea e în plină desfăşurare şi încă îmi oferă momente de AHA şi surprize plăcute, dar şi mai puţin plăcute. Dar, cumva, cu toate urcuşurile şi coborâşurile, panta este ascendentă, fapt pentru care doza de motivaţie este reaprovizionată zilnic. Uneori mă ia prin surprindere şi mă înalţă fără nicio intenţie din partea mea, iar alteori trebuie să o caut şi să o influenţez conştient şi cu îndemn impus.

Ceea ce am descoperit în ultimul timp este că, deşi ego-ul uneori îmi dă de furcă şi mă mai aruncă în butoiul cu neîncredere, anxietate şi frică, puterea mea interioară ţine piept şi nu se lasă doborâtă atât de uşor. Este incredibil cum orice vibraţie negativă este metamorfozată în ceva pozitiv, sau în ceva ce mă poate inspira să nu mă dau bătută. Replica ce încheie orice “gargară” a gândurilor negative este următoarea: “Orice ar fi, merg înainte!”. Nu contează viteza sau cantitatea de schimbări, ci intenţia de a progresa.

Pe masură ce timpul se scurge, îmi devine din ce în ce mai clar că de această dată schimbarea va fi una majoră şi permanentă. Că indiferent de ce îmi oferă viitorul, eu în acest moment scriu un cu totul alt capitol sau chiar volum al vieţii mele. Şi în ciuda fricilor, sunt mai mult decât convinsă şi hotărâtă că este absolut necesar să continui.

Pe masură ce trec zilele, mă încântă felul în care mă deschid faţă de lume şi cât de onestă şi sinceră sunt cu mine însămi. Îmi permit să fiu incompletă şi imperfectă şi în ciuda aşa ziselor minusuri scoase în evidenţă de către ego, îmi dau voie să mă iubesc, să mă bucur de mine şi să mă încurajez constant pe acest nou drum.

De multe ori, mă simt de parcă tocmai ce am traversat un râu agitat şi fără să realizez am aterizat pe cealaltă parte a malului. Iar acum mă aflu pe o nouă potecă şi luminiţa ce mă ghidează e acolo în permanenţă să mă îndrume şi să mă sprijine în a continua să păşesc. După ataţia ani în care mi-am ales drumuri bine luminate, perfect nivelate şi marcate, această nouă potecă este total diferită şi minunat de îmbietoare.

Sentimentul de libertate e din ce în ce mai prezent şi uneori nu îi fac faţă. Mă sperie sau mă îmbată extrem de tare. Nu credeam că şi libertatea necesită echilibrare. Uneori simt că sunt invincibilă şi mă arunc cu toată încrederea fără să raţionez prea mult. Iar alte ori, mă îngrozeşte numărul nelimitat de opţiuni ce le am în faţă, făcându-mă să încremenesc neştiind ce să aleg.

Şi aici intră puterea de alegere. Pentru prima oară în viaţa mea o conştientizez şi încerc să o folosesc cât mai bine cu putinţă fără a devia de la scopul meu. Când ai în faţă un număr nelimitat de opţiuni poate fi foarte uşor să te pierzi sau să devii indecis. Important este să îţi setezi foarte clar un scop sau o destinaţie, dar să rămâi deschis la metodele sau mijloacele prin care ajungi acolo.

Încerc pe cât posibil să urmez o reţetă de succes în fiecare zi. Ingredientele acesteia conţin recunoştinţă, un program de acţiuni, bucuria de a trăi, visare şi socializare. Dozele acestora poate varia în funcţie de complexitatea fiecărei zile, dar mereu intenţionez să creez o balanţă corect proporţionată astfel încât aroma finală a zilei să fie una reuşită.

• Arhivă